De ziua mea...

duminică, 26 septembrie 2010

16 gânduri
26 Septembrie
De ziua mea îmi voi înalta ochii spre nemărginitul cer şi voi vorbi cu el,poate aşa mă va auzi şi îngerul meu...
De ziua mea,anul acesta va fi diferit,nimic nu va mai fi ca în anii trecuţi şi va lipsi ingredientul principal: veselia...
De ziua mea,îi voi simţi lipsa mai intens ca ieri şi mai puţin intens in comparaţie cu ziua de mâine...
De ziua mea voi primi în dar de la viaţă aceeaşi durere sufletească pe care o primesc de aproape un an, zilnic...
De ziua mea îmi va lipsi acel "La mulţi ani!"venit din partea lui...
De ziua mea îmbrăţişările şi cuvintele lui calde îmi vor lipsi poate mai mult ca niciodată...
De ziua mea,îmi doresc fericire,dar din păcate anul acesta,nu o voi avea!
De ziua mea voi fi cu el,îi voi duce flori şi vom sta împreună despărţiţi însă de pământul mult,greu,negru,apăsător şi rece...
De ziua mea,voi sta cu el,privindu-i chipul pe crucea mormântului rece...

Regrete ascunse-n suflet...

duminică, 12 septembrie 2010

0 gânduri
Odată cu scurgerea timpului,în sufletul meu au încolţit o mulţime de regrete.Unele sunt mari,altele mai mici,peste unele s-a aşternut praful uitării,în schimb ce altele mă urmăresc pas cu pas tulburandu-mi liniştea sufletească.Majoritatea acestor regrete ascund în interiorul lor lucruri pe care am ezitat să le fac,vise spulberate,amintiri diverse....Regret unele vorbe nespuse,regret unele gesturi nefăcute,regret un"te iubesc"nespus,regret un sentiment nedezvăluit,regret un zâmbet neoferit,regret un semn de viaţă nedat,regret o şansă pierdută,regret o vorbă spusă la nervi,regret o decizie luată cândva,regret o discuţie prostească,regret că am ucis un vis,regret nopţile triste,regret timpul pierdut,regret că nu pot da timpul înapoi,regret tăcerea dintre noi,regret că îmi păsa deşi nu ar trebui,regret greşelile făcute până în prezent,dar şi greşelile pe care le voi mai face în continuare....Regret lucrurile făcute prost,dar cel mai mult regret că nu am îndrăznit să fac anumite lucruri....Pentru câteva clipe îmi imaginez cum ar fi viaţa mea dacă m-aş putea întoarce în timp...Astfel aş putea reveni asupra tuturor deciziilor proaste şi după asta aş putea răsufla uşurată spunând "Nu mai am regrete!"...Mi-aş elibera sufletul de durerea pe care parcă e condamnat să o simtă din ce în ce mai des...Intorcăndu-mă la realitate şi revenind cu picioarele pe pământ ştiu că tot ce îmi rămâne de făcut este să încerc să fac tot ceea ce îmi stă în putinţă pentru a mai repara unele greşeli,acolo unde încă mai este posibil şi nu e prea târziu.Cu toţii avem regrete,acestea apar pe nesimţite în viaţa noastră,pentru că oricât ne-am strădui nu putem face totul perfect,însă important este să ne conştientizam greşelile şi să le îndreptăm,până nu este prea târziu!