Ce sunt eu fără tine?Sunt un nimic.Da,asta sunt pentru că împreună cu tine a plecat şi pofta mea de viaţă,împreună cu tine a plecat şi o parte din mine.Acum sunt doar o umbră pe pământ,un om fără el însuşi.Sunt un om incapabil să se regăsească,sunt eu fără tine.Am rămas aici aşteptând zi de zi să revii.O obsesie bolnăvicioasă a pus stăpânire pe mine...Privesc zilnic pe fereastra camerei mele şi aştept să te văd intrând în curte ca altă dată,să îţi sar în braţe,să-ţi vorbesc în timp ce mă joc cu părul tău,să fim cu toţii ca până acum 12 luni....Eu te aştept,dar tu nu ai să mai vii niciodată.Ştiu asta,mi-o spune raţiunea.Inima mea spune însă altceva.Ea spune cu glas tare şi răspicat că tu nu ai plecat niciodată de lângă mine şi că nu ai să o faci vreodată.Dar dacă eşti aici,de ce mă priveşti doar din poze?De ce îmi zâmbeşti din ele şi nu îmi spui nimic?Sufăr,sunt tristă,de ce nu mă mai faci să râd?Am nevoie de tine la fel de mult cum am nevoie de aer,de ce nu vii?De ce?De ce îmi apari numai în vise?Apari şi apoi dispari,asemenea soarelui ce răsare pe bolta cerească şi apoi se ascunde printre norii negrii de furtună...De ce?De ce nu mai poate fi nimic ca altă dată?Ai plecat atât de repede fără să mai poţi privi înapoi,ai plecat deşi ai vrut să rămâi aici.Ştiu asta.Probabil acum mă priveşti,vezi cum râuri de lacrimi îmi inundă faţa,dar totuşi nu vii să-mi ştergi lacrimile şi să mă îmbrăţişezi călduros şi asta mă face să sufăr şi mai tare...
Astăzi,în buchetul vieţii mele,s-au adunat 12 luni fără tine.Acesta a fost cel mai trist an din viaţă mea de până acum.Cum să fiu fericită în totalitate dacă tu nu eşti aici?!Cum aş putea?!Mi-aş dori să coborî din cer,pe un norişor pufos şi să vii la noi.Avem atâta nevoie de o îmbrăţişare şi de cuvintele tale magice ce ne făceau să ne simţim bine.Tuturor ne lipseşti!Te iubesc şi mi-e foarte dor de tine!!!