Medicamentul naturist numit "FERICIRE"

luni, 26 decembrie 2011

0 gânduri
Cel mai naturist medicament din lume-se zice ca este indicat tuturor nefericitilor

Pentru administrare se vor parcurge urmatorii pasi:
1.     Se ia din farmacia Atotputernicului: credinta.nadejde,dragoste.
2.     Se amesteca bine si se marunteste totul in piua nemarginitei rabdari.
3.     Amestecul obtinut se cerne,cu scrupulozitate,prin sita cunostintei.
4.     Astfel cernut,amestecul se va fierbe in oala –minune a uitarii.
5.     Se amesteca numai si numai cu lingura inoxidabila a cumpatarii.
6.     Dupa fierbere,totul se strecoara prin panza cea subtire si nu intotdeauna infailibila a judecatii omenesti.
7.     Produsul rezultat se bea cu paharul curat al multumirii.
8.     Dupa ce a inghitit acest formidabil medicament,bolnavul se va culca in patul modest si curat al virtutii si al moralitatii.
9.     Ca plapuma se va folosi blandetea,iar drept capatai ii va fi prevederea.
10. Bolnavul va transpire abundent pe acest minunat si nemaivazut asternut.
11.  Imediat,suferindul  se va zvanta cu stergarul tesut din cel mai fin borangic al linistii  de sine.
12.     Dupa care,bolnavul va intra, fara de teama,in apa adanca si limpede a intelepciunii,spalandu-se cu minutie peste toata fiinta sa.
13.    Si se va imbraca apoi in haine de sarbatoare,sau in haine de toata ziua,dupa cum ii va fi voia si dupa cum bine se va simti.
14.  Desigur,in vesmintele armomiei si ale bunei convietuiri.
Si sanatos tun va fi fostul suferind si ca marul cel rumen de frumos.

****Articol extras din “Codul bunelor maniere pentru toate varstele”-editia a III a/2009,Editura Calin. Editie realizata de Eugen Mihaescu



Amintiri din copilărie

miercuri, 27 iulie 2011

5 gânduri
  Era vara, aveam vreo opt ani,locuiam intr-un oras din sudul tarii şi majoritatea timpului mi-l petreceam alaturi de Denisa(colega de clasa si in acelasi timp o foarte buna prietena).Aproape zilnic ma intalneam cu Denisa,locuiam aproape una de alta si cand ea nu era la mine acasa,eram eu la ea.
  Eram doua copile pe atunci si zilnic jucam rolul unor persoane adulte (cand suntem mici,multi dintre noi ne dorim sa fim mari,asa ca mami si tati,dar cand in buchetul vietii ni se mai adauga cativa ani,realizam ca era mult mai bine si mai frumos atunci cand doar le jucam rolul parintilor nostrii.)Noi copilele in rol de adult eram zilnic tot ceea ce ne doream noi sa fim.Aveam joburi in multe domenii...Uneori eram contabile si aveam teancuri de hartii sau "acte"asa cum le ziceam noi atunci.Alte ori eram doctorii jucariilor noastre sau actrite,canarete,prezentatoare tv...Indiferent de-a ce ne jucam,clipele petrecute alaturi de Denisa,raman in memoria si in sufletul meu drept unele dintre cele mai minunate amintiri din viata mea de copil.Intr-o zi de vara,plictisite si epuizate de "munca la birou",am hotarat sa ne schimbam jocul si sa fim bucataresele propriilor nostri copii si anume papusile.Zis si facut.Cum eu eram singura acasa,bucataria era la dispozitia noastra.Meniul zilei :cartofi prajiti .Amandoua am curatat cartofii si desi a fost pentru prima data cand am facut acest lucru,am ramas cu degetele intregi.I-am spalat si i-am pus la prajit...Intre timp,inventive fiind ne-am gasit o alta ocupatie si cartofii s-au prajit un pic mai mult decat era necesar,erau cam negri...Dupa ce am terminat cu gatitul casa era plina de fum,in bucatarie era ceata,abia mai vedeam ce e in fata mea...Cartofii pusi in farfurie nu aratau tocmai ca cei facuti de mama,dar totusi i-am considerat comestibili...Noi aveam planuri de gatit si pentru a doua zi.Ne planuisem sa diversificam meniul,dar dupa ce parintii nostrii au aflat de ceea ce facusem,planurile noastre au ramas doar la stadiul de planuri,caci parintii nostrii inca mai aveau nevoie de bucatarie si cu noi prin ea,probabilitatea de distrugere era ridicata .Orice sursa de foc ne-a fost atunci interzisa.Aceasta a fost prima experienta culinara atat pntru mine,cat si pentru prietena mea!

Cu nostalgie in suflet si lacrimi in privire imi amintesc de toate momentele feerice de basm din viata mea de copil si ar fi tare placut pentru cateva clipe sa mai retraiesc acele vremuri.Mi-e dor de ei,prietenii mei din copliarie,pe care nu i-am mai revazut de ani buni.Desi vara trecuta m-am reintors in orasul copilariei mele,nu am avut ocazia de a ma intalni cu ei.Am mers alaturi de Denisa pe strada aceia unde imi petreceam mare parte din timp si in fata noastra se derulau secvente din timpurile de atunci...Parca eram din nou copilul ala mic ce se distra de minune cu prietenii lui multi la numar.Imi amintesc totul ca si cum s-ar fi intamplat azi...Deseori camera mea se transforma intr-o sala de teatru unde imi primeam amicii la spectacole improvizate de mine si Denisa.Noi eram responsabile cu partea de regie,cu organizarea,noi eram actritele,noi reprezentam intreg”teatrul”. Inainte de spectacole ne petreceam mare parte din zile aranjand"decorul" si incercam sa facem totul sa arate cat mai bine.Era placut sa ii vad pe toti stransi in camera mea si era si mai placut sa le vad interesul si atentia ce erau afisate pe chipul lor.De cele mai multe ori eram personaje din povestile lui Creanga,Sadoveanu,Slavici,alte ori eram propriile noastre personaje,improvizand totul pe moment...Uneori mergeam la teatru si ii urmaream cu mare interesc pe “actorii adevarati"asa cum ii numeam noi...Eram foarte atente si ajunse in paradisul nostru,adica camera mea,puneam in aplicare mare parte din cele vazute la teatru ...Si zilele din "vale"isi au locul lor bine intiparit in memoria si in sufletul meu...De acolo nu am venit nici macar o data curata...Mereu veneam acasa neagra din cap pana-n picioare...Mi-aduc aminte cu zambetul larg pe fata de jocurile improvizate acolo,de "cazematele"noastre,sau pur si simplu de nenumaratele discutii...
    Mi-e dor si de miutele jucate cu baietii,dar si de discutiile noastre contradictorii...Mi-e dor de discutiile stelisti versus doi dinamovisti versus un rapidist...Alte ori,strada Dunarii se transforma in pista de atletism,iar noi organizam intreceri ad hoc...
  Impreuna am castigat si primii nostri bani...Aveam afacerea noastra ce a durat doua zile....Fiecare avea functia lui in "firma"ce-si schimba sediul zilnic. Intr-o zi in timp ce ne jucam "de-a v-ati ascunselea"am gasit niste obiecte vechi,pe care le-am spalat.iar a doua zi bunicii unui baiat din gasca au fost interesati de "marfa"noastra si de toti banii primiti ne-am cumparat nuga.

Serile in care jucam jocurile pe care le-au jucat si parintii si bunicii nostri,gen:fugarita,v-ati ascunselea...erau pline de farmec...Imi vin in minte multe amintiri frumoase si in acelas timp amuzante...Odata am gasit noi o ascunzatoare buna si am stat mult acolo..Florin,baiatul ce trebuia sa ne gaseasca atunci, nu a reusit sa-si dea seama unde suntem,desi el ne cauta pe fiecare in locuri diferite,noi eram toti in acelas loc...Era bezna afara si nici unu nu indraznea sa scoata capul sa nu fie vazut...Am stat acolo mult si bine si pana la urma ne-am plictisit si am iesit...Florin fusese in timpu asta acasa,se plimbase si pe la magazin,iar noi ca oitele gramada ne mandream cu inventivitatea noastra si cu noua noastra ascunzatoare ce era de-a dreptul geniala...
 In zilele calde de vara improvizam un cort din multe paturi... Era placut sa stam acolo la umbra,cu dulciuri si corcoduse din copacul lui Daniel.Ne povesteam cate-n luna si in stele si nici macar o data nu ne-am plictisit unii cu altii...Oricat am fi stat afara nu era de ajuns...

 
  Zilele magice de pe taramul copilariei din acelas oras s-au incheiat pentru mine, intr-o zi de septembrie cand m-am mutat in alt oras la sute de kilometrii departare....Imi pare rau ca vara trecuta nu am resuit sa ma intalnesc cu toti ca sa mai petrecem o zi impreuna ca in vremurile bune...Strada parca era pustie,dupa sapte ani am vazut prea putine chipuri cunoascute...
  "Valea"nostra este acum sediul unei firme de salubrizare si accesul este interzis..Cu emotie in suflet am stat langa locul pe care alta data il numeam “acasa”dar de data asta nu am putut intra inauntru...Camera mea,”teatrul”nostru nu mai erau acolo…Totul s-a schimbat acolo unde alta data era casa mea...Multe s-au schimbat si in orasul care alta data era"orasul meu"insa alaturi de Denisa si de persoanele noi cunoascute,am trait o vacanta de trei saptamani de vis...A fost mai frumos ca-n visele mele...Totusi imi pare rau ca timpul a trecut prea repede...Mai aveam atat de multe lucruri de facut,caci e imposibil sa recuperezi sapte ani in 21 de zile...
   Abia astept sa ma reintorc in orasul meu de suflet...





BAC 2011 Limba Romana- Ce subiect crezi ca va cadea la partea a III a?

sâmbătă, 25 iunie 2011

Tu ce subiect crezi ca va cadea la partea a III a la BAC?

View Results
Create a Blog Poll




LATER EDIT: Până la urmă subiectul al III lea la Proba scrisă la Limba şi literatura Română a fost următorul:

Redactează un eseu de două-trei pagini,despre particularităţile de construcţie a personajului dintr-un text dramatic studiat,aparţinând unuia dintre autorii canonici:I.L.Caragiale,Camil Petrescu sau Marin Sorescu.
În elaborarea eseului,vei avea în vedere următoarele repere:
-susţinerea unei opinii despre modul în care se reflectă tema textului dramatic în construcţia personajului ales;
-prezentarea statutului social,psihologic,moral etc.al personajului ales,prin raportare la conflictul/conflictele textului dramatic;
-relevarea unei trăsături dominante a personajului,ilustrate prin doua episoade/secvenţe dramatice semnificative/citate comentate;
-ilustrarea a patru elemente de structură şi compoziţie ale textului dramatic ales,semnificative pentru tipologia personajului(acţiune,conflict,relaţii temporale şi spaţiale,indicaţii scenice,tehnici specifice,limbaj,final etc)

Scrisoare către îngerul meu

marți, 24 mai 2011

14 gânduri
      Cât de repede s-a scurs timpul,am mai încheiat un capitol din viaţă şi tu nu eşti printre noi.
      Cât de tare mi-aş fi dorit să fii aici,să vezi cum am crescut şi cât am evoluat...M-am transformat,nu mai sunt copilul ce a ramas în urma ta cu ochii plini de lacrimi şi cu  inima sfâşiată de durere,atunci când tu te-ai înălţat la ceruri...
      Ar fi fost atât de frumos ca şi tu să-mi vezi diploma de absolvent,să ne bucurăm împreună pentru rezulatele obţinute la atestat,la cursul internaţional de informatică şi nu numai...Oare de acolo de sus,eşti în continuare mândru de mine?
    Doamne,cât de tare îmi lipseşte căldura braţelor tale...Mi-e dor de mâna ce-mi mangâia uşor părul,de buzele ce-mi sărutau obrajii...Mai ştii:"năsuccc"?!.Mi-e dor de sufletul tău iubitor,de inţelepciunea vorbelor tale...Şi glumele tale îmi lipsesc...Tu îmi lipseşti.
     Mi-e dor de tine,mi-e dor de noi!

O altă filă din jurnal

miercuri, 23 februarie 2011

14 gânduri
   Astăzi am căutat cu atenţie prin fiecare sertar al sufletului,am luat cea mai încăpătoare valiză şi mi-am aşezat în ea toate gândurile provocatoare de lacrimi sărate,toate amintirile triste şi-apoi am închis-o cu cheia uitării eterne.Am plecat la drum,pe cărările inimii,având ca destinaţie cel mai îndepărtat colţ al sufletului.Tot drumul am tras cu greu valiza după mine,căci toate amintirile cântăreau enorm.Mi-ar fi fost mai uşor să zbor,dar greutatea amintirilor triste ce-mi apăsau sufletul,mă ţinea la sol,tot plumbul grijilor din aripi făcea zborul imposibil.Drumul a fost chinuitor căci din interiorul valizei,amintirile işi spuneau povestea,iar eu retrăiam toate acele clipe.Fiori de teamă îmi atingeau trupul obosit,lacrimi sărate îmi părăseau ochii alunecându-mi uşor pe faţă.Ajunsă într-un târziu la un colţ uitat de suflet,m-am debarasat de toate amintirile triste.Nu vreau să mă mai împiedic de ele la tot pasul,nu vreau să mai plâng,nu vreau să mai pierd clipe suferind...M-am reîntors pe drumul vieţii,însă acum nu mai port după mine povara clipelor triste.
  O linişte sublimă îmi mângâie sufletul,pe aripi de fericire mă înalţ uşor spre cel de-al nouălea cer.Toate amintirile triste s-au transformat în scrum,m-am eliberat de toate acele momente din viaţă ce mi-au provocat răni adânci...
  Acum privesc în faţă şi văd un drum pavat cu zâmbete şi fericire.În sfârşit simt cum viaţa mea ia un curs normal. Ştiu că viaţa nu e numai lapte şi miere,dar în ultima perioadă prea fusese toată situaţia amară precum pelinul.
   Slavă Domnului că tot coşmarul a luat sfârşit,iar această parte de poveste îşi încheie capitolul cu un final fericit!

Filă de jurnal

vineri, 18 februarie 2011

6 gânduri
   Se spune că după fiecare furtună apare soarele...Nu ştiu dacă este valabil şi pentru acele furtuni interioare în care lacrimile se lovesc de pereţii sufletului producând zgomote îngrozitoare şi răni adânci...
    Ultimele zile au fost presărate cu lacrimi.Iniţial,datorită veştilor triste ce veneau consecutiv,teama şi durerea instalată în interiorul meu m-au făcut să vărs şiroaie de lacrimi amare,dar după câteva zile în care situaţia nu a fost deloc roz,raze mari de soare au pătruns în sufletul meu,norii plumburii aducători de tristeţe au dispărut,iar speranţa unei zile de mâine mai bună devenea realitate.
   Furtuna a trecut,soarele îmi luminează din nou calea,iar eu pot spune că azi sunt fericită şi mă simt foarte bine...De mult nu am mai făcut asemenea afirmaţii,de mult nu mi-au mai apărut lacrimi de fericire pe chip,de mult nu m-am mai simţit precum astăzi...Am şi uitat cum e să simţi parfumul dulce al fericirii,dar azi mi-am reamintit şi m-am bucurat de toate aromele acestui sentiment...Un singur lucru îmi lipseşte în aceste momente,dar ştiu că din cer îmi trimite cele mai calde gânduri ce poate-mi vor fi şoptite la noapte,în vis.
  Acea perioadă în care aerul din spital devenea pentru mine din ce în ce mai greu de suportat,acea perioadă în care tristeţea şi teama unui deznodământ trist îmi alungau somnul s-a terminat.
  Toate amintirile triste le-am lăsat acolo,pe holurile spitalului şi am plecat fără să mai privesc în urmă.Poate doar cicatricea lăsată de bisturiul chirurgului îmi va mai reaminti de acele zile în care tremuram de frică,gândindu-mă la posibilitatea de a mai pierde un suflet drag...

Furtună în suflet

marți, 8 februarie 2011

2 gânduri
   Lacrimi de tristeţe îmi inundă din nou sufletul...Veştile bulversante îmi alungă şi ultima fărâmă de linişte interioară.Norii plumburii de furtună planează asupra mea...
  În ultima perioadă o avalanşă de tristeţe mă urmăreşte pas cu pas.Situaţia actuală se dovedeşte a fi din ce în ce mai dificilă...Problemele sunt atât de multe,iar eu sunt singură şi încerc să mă lupt cu toate.Mă simt atât de slabă în faţa lor,sunt prea mică pentru nişte probleme atât de mari şi nici nu mai ştiu cât timp voi mai avea tăria necesară pentru a lupta.Pe zi ce trece sunt tot mai slăbită,cu fiecare lacrimă se scurge şi câte un strop de energie...Cu cât înaintez,cu atât situaţia devine mai înspăimântătoare.
   Vreau să cred că va fi bine şi că nu am motive să îmi fac probleme,dar scenarii îngrozitoare îmi trec prin minte adâncind din ce în ce mai tare rana sufletească...

De ce scriu aici,pe blog ~Leapşă~

luni, 7 februarie 2011

4 gânduri

  Pentru mine,blogul echivalează cu o parte din sufletul meu,deoarece în filele acestuia mi-am aşternut o parte din gânduri,majoritatea postărilor având la baza lor crâmpeie din viaţa mea.
  Scrisul reprezintă pentru mine un fel de tratament,o terapie prin care-mi fac ordine printre gânduri şi sentimente.Prin scris reuşesc să le ofer gândurilor mele o notă de claritate,confuzul pierzându-şi din esenţă pe măsură ce cuvintele-şi găsesc locul în pagină.Fiecare cuvânt este scris după dictarea sinceră a inimii mele.Blogul este pentru mine asemenea unei cutiuţe magice în care pot păstra gânduri şi amintiri peste care praful uitării nu se va aşterne,căci totul rămâne scris atât timp cât eu îmi doresc acest lucru.Blogul este unul din locurile în care eu mă joc cu ideile proprii în anuminte clipe şi uneori această joacă are şi urmări drăguţe...
  Am primit această leapşă de la Silvia  şi la rândul meu te invit pe tine cititorule posesor de blog să răspunzi la aceeaşi întrebare.Deci leapşa merge la tot cei ce au plăcerea de a scrie despre acest subiect. 


10 ianuarie-Trecut şi prezent

luni, 10 ianuarie 2011

12 gânduri
  Trecut-10 ianuarie era ziua în care îl trezeam cu cele mai calde îmbrăţişări şi cu cele mai sincere urări.Îi cântam tradiţionalul"La mulţi ani" şi-l surprindeam cu cadouri şi cu tortul care pe lângă alte multe ingrediente avea şi-un ingredient special,adăugat în cantităţi considerabile:dragostea. 
  Prezent-Aceeaşi zi specială,dar altă poveste.Dimineaţă am privit patul şi era gol.Nimic nu mai era la fel ca-n anii trecuţi.El lipsea.În aer nu se mai simţea frumosul miros al fericirii.Mi-au lipsit momentele în care îi ofeream cadoul şi aşteptam să sufle în lumânări în timp ce-n gând îşi punea dorinţe.Nu m-a mai îmbrăţişat călduros,nu a mai zâmbit larg,nu mi-a mai spus că mă iubeşte,în schimb am simţit cum mă priveşte din multele poze aflate-n camera mea.Aş fi vrut să-l scot din vise,din amintiri,din poze şi să-l îmbrăţişez,să-i spun că-l iubesc.Azi ar fi trebuit să fie aici,acasă.Trebuia să fim toţi fericiţi,trebuia să fie diferit.Azi ar fi trebuit să mai urce o treaptă pe scara vieţii şi în nici un caz nu ar fi trebuit să fie scris pe o cruce rece,că acolo sub pământul greu e locul unde într-un sicriu el se odihneşte.
   Azi au lipsit îmbrăţişările,tortul,cadourile,azi a lipsit din nou el.

Războiul meu interior

miercuri, 5 ianuarie 2011

7 gânduri
  Atmosfera din ultima perioadă a fost tristă.Nici nu scăpam bine de o problemă,căci alta nu-şi întârzia apariţia.Tristeţea se încăpăţina să mă urmeze pas cu pas demoralizându-mă din ce în ce mai mult.Cădeam,mă ridicăm şi când terminam să mă scutur de tot prafu',cădeam din nou...
 Nu vreau să mă las învinsă de nimic.Am pierdut destule bătălii,lăsând tristeţea să pună stăpânire pe un mare teritoriu din viaţa mea.Voi lupta pentru a câştiga războiul contra tristeţii cât mai curând posibil.Cu zâmbetul pe chip şi cu optimism în suflet,merg mai departe pe drumul vieţii.

Început de an.2011

sâmbătă, 1 ianuarie 2011

5 gânduri
 Şi-a trecut şi 2010,un an în care mi s-au întâmplat atât lucruri bune,dar şi lucruri mai puţin bune.A fost un an al extremelor,al sentimentelor contradictorii.Am fost undeva în al nouălea cer pentru o perioadă,dar au fost şi zile în care m-am înecat în lacrimi,fiind pe fundul unei prăpastii adânci.Am căzut,dar m-am ridicat şi am mers înainte.Anul acesta am mai urcat o treaptă pe scara maturizării,mi-am asumat mult mai multe responsabilităţi în comparaţie cu anii precedenţi şi mă bucur că am reuşit să fac faţă până la urmă tuturor problemelor.Situaţii dificile au fost şi ştiu că vor mai fi,însă sunt pregătită să lupt.Nimic nu mă va doborî,iar îngerul meu,de acolo de sus,va fi mândru de mine.
  În vara anului 2010 unul din visele mele a devenit realitate.M-am reîntors în oraşul copilăriei mele şi m-am reîntâlnit cu prietena mea pe care nu o mai văzusem de 7 ani.Am întâlnit chipuri deja cunoscute,dar şi chipuri noi.Am cunoscut oameni superbi cu care am petrecut clipe memorabile.În decursul acestui an,viaţa mi-a oferit noi lecţii ce-mi vor fi de mare folos în anii următori.
  Tot în aceste 12 luni ale lui 2010 s-au consolidat noi prietenii,dar au apărut şi fisuri în temelia unora mai vechi.Timpul va hotărî ce va rămâne în picioare şi ce se va sfărâma.
  În noaptea dintre ani,mi-am definitivat lista cu obiective pentru 2011 şi sper ca până la finalul anului să-mi îndeplinesc toate dorinţele.Vreau ca la anu',pe 31 decembrie să pot afirma"Am reuşit să fac tot ceea ce mi-am propus!"Sunt conştientă că fără efort nu pot realiza nimic,aşa că-mi voi dedica mare parte din următoarele luni,visului meu din copilărie.Voi trece cu bine peste toate examenele,îmi voi da toată silinţa să fie aşa.
    Păşesc în noul an cu mult optimism şi cu zâmbetul pe chip.
    Vă doresc tuturor un nou an minunat!