O altă filă din jurnal

   Astăzi am căutat cu atenţie prin fiecare sertar al sufletului,am luat cea mai încăpătoare valiză şi mi-am aşezat în ea toate gândurile provocatoare de lacrimi sărate,toate amintirile triste şi-apoi am închis-o cu cheia uitării eterne.Am plecat la drum,pe cărările inimii,având ca destinaţie cel mai îndepărtat colţ al sufletului.Tot drumul am tras cu greu valiza după mine,căci toate amintirile cântăreau enorm.Mi-ar fi fost mai uşor să zbor,dar greutatea amintirilor triste ce-mi apăsau sufletul,mă ţinea la sol,tot plumbul grijilor din aripi făcea zborul imposibil.Drumul a fost chinuitor căci din interiorul valizei,amintirile işi spuneau povestea,iar eu retrăiam toate acele clipe.Fiori de teamă îmi atingeau trupul obosit,lacrimi sărate îmi părăseau ochii alunecându-mi uşor pe faţă.Ajunsă într-un târziu la un colţ uitat de suflet,m-am debarasat de toate amintirile triste.Nu vreau să mă mai împiedic de ele la tot pasul,nu vreau să mai plâng,nu vreau să mai pierd clipe suferind...M-am reîntors pe drumul vieţii,însă acum nu mai port după mine povara clipelor triste.

  O linişte sublimă îmi mângâie sufletul,pe aripi de fericire mă înalţ uşor spre cel de-al nouălea cer.Toate amintirile triste s-au transformat în scrum,m-am eliberat de toate acele momente din viaţă ce mi-au provocat răni adânci...

  Acum privesc în faţă şi văd un drum pavat cu zâmbete şi fericire.În sfârşit simt cum viaţa mea ia un curs normal. Ştiu că viaţa nu e numai lapte şi miere,dar în ultima perioadă prea fusese toată situaţia amară precum pelinul.

   Slavă Domnului că tot coşmarul a luat sfârşit,iar această parte de poveste îşi încheie capitolul cu un final fericit!

Filă de jurnal

   Se spune că după fiecare furtună apare soarele...Nu ştiu dacă este valabil şi pentru acele furtuni interioare în care lacrimile se lovesc de pereţii sufletului producând zgomote îngrozitoare şi răni adânci...
    Ultimele zile au fost presărate cu lacrimi.Iniţial,datorită veştilor triste ce veneau consecutiv,teama şi durerea instalată în interiorul meu m-au făcut să vărs şiroaie de lacrimi amare,dar după câteva zile în care situaţia nu a fost deloc roz,raze mari de soare au pătruns în sufletul meu,norii plumburii aducători de tristeţe au dispărut,iar speranţa unei zile de mâine mai bună devenea realitate.
   Furtuna a trecut,soarele îmi luminează din nou calea,iar eu pot spune că azi sunt fericită şi mă simt foarte bine...De mult nu am mai făcut asemenea afirmaţii,de mult nu mi-au mai apărut lacrimi de fericire pe chip,de mult nu m-am mai simţit precum astăzi...Am şi uitat cum e să simţi parfumul dulce al fericirii,dar azi mi-am reamintit şi m-am bucurat de toate aromele acestui sentiment...Un singur lucru îmi lipseşte în aceste momente,dar ştiu că din cer îmi trimite cele mai calde gânduri ce poate-mi vor fi şoptite la noapte,în vis.
  Acea perioadă în care aerul din spital devenea pentru mine din ce în ce mai greu de suportat,acea perioadă în care tristeţea şi teama unui deznodământ trist îmi alungau somnul s-a terminat.
  Toate amintirile triste le-am lăsat acolo,pe holurile spitalului şi am plecat fără să mai privesc în urmă.Poate doar cicatricea lăsată de bisturiul chirurgului îmi va mai reaminti de acele zile în care tremuram de frică,gândindu-mă la posibilitatea de a mai pierde un suflet drag...

Furtună în suflet

   Lacrimi de tristeţe îmi inundă din nou sufletul...Veştile bulversante îmi alungă şi ultima fărâmă de linişte interioară.Norii plumburii de furtună planează asupra mea...
  În ultima perioadă o avalanşă de tristeţe mă urmăreşte pas cu pas.Situaţia actuală se dovedeşte a fi din ce în ce mai dificilă...Problemele sunt atât de multe,iar eu sunt singură şi încerc să mă lupt cu toate.Mă simt atât de slabă în faţa lor,sunt prea mică pentru nişte probleme atât de mari şi nici nu mai ştiu cât timp voi mai avea tăria necesară pentru a lupta.Pe zi ce trece sunt tot mai slăbită,cu fiecare lacrimă se scurge şi câte un strop de energie...Cu cât înaintez,cu atât situaţia devine mai înspăimântătoare.
   Vreau să cred că va fi bine şi că nu am motive să îmi fac probleme,dar scenarii îngrozitoare îmi trec prin minte adâncind din ce în ce mai tare rana sufletească...

De ce scriu aici,pe blog ~Leapşă~

  Pentru mine,blogul echivalează cu o parte din sufletul meu,deoarece în filele acestuia mi-am aşternut o parte din gânduri,majoritatea postărilor având la baza lor crâmpeie din viaţa mea.
  Scrisul reprezintă pentru mine un fel de tratament,o terapie prin care-mi fac ordine printre gânduri şi sentimente.Prin scris reuşesc să le ofer gândurilor mele o notă de claritate,confuzul pierzându-şi din esenţă pe măsură ce cuvintele-şi găsesc locul în pagină.Fiecare cuvânt este scris după dictarea sinceră a inimii mele.Blogul este pentru mine asemenea unei cutiuţe magice în care pot păstra gânduri şi amintiri peste care praful uitării nu se va aşterne,căci totul rămâne scris atât timp cât eu îmi doresc acest lucru.Blogul este unul din locurile în care eu mă joc cu ideile proprii în anuminte clipe şi uneori această joacă are şi urmări drăguţe...
  Am primit această leapşă de la Silvia  şi la rândul meu te invit pe tine cititorule posesor de blog să răspunzi la aceeaşi întrebare.Deci leapşa merge la tot cei ce au plăcerea de a scrie despre acest subiect.