Se deruleaza iar si iar in fata ochilor mei aceeasi amintire trista in care el isi pierdea culoarea naturala a pielii,aceasta capatand in cele din urma o nunata galbena de ceara...Trupul incetase sa mai emane caldura.Se simtea fiorul rece al mortii ce tocmai ii oprise inima si ii furase sufletul.Buzele isi pierdusera culoarea rosie trandafirie.Ochii albastrii ii inchisese de data aceasta pentru totdeauna,doar genele lui lungi si curbate mai aminteau de privirea calda ce mangaia suflete altadata.Mainile ii erau reci si stateau nemiscate...Nu se mai jucau cu mine ca altadata.Lumina palida a lumanarilor ii lumina calea spre lumea de dincolo,iar florile ce il inconjurau ii tineau companie pe parcursul calatoriei.
Amintirea unui sicriu acoperit cu pamant si flori,imi strapunge sufletul cu sulitele durerii.Din ochii celor ce l-au iubit ploua cu lacrimi.
Sufeltul mi s-a transformat de atunci in rana,iar vantul lui Octombrie imi ravasea durerea.In surdina se auzea sunetul disperarii,sunetul amutit al durerii...
Ultimul lui drum ramane intiparit in sufletul meu drept drumul chinului.A fost si ramane cea mai mare tortura la care sufletul si intreaga mea fiinta au fost supuse...
Astazi ar fi trebuit sa iti spun "La multi ani!"
Imi lipsesc imbratisarile tale,mi-e dor de zambetul tau,mi-e dor de tine.TE IUBESC!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări
4 gânduri:
imi place noul aspect :)
@£αvi:Multumesc frumos:-)
Şi eu simt uneori asta. Însă niciodată nu o să-ţi revii, dar îţi poţi umple golul cu altceva, însă pierderea e de neînlocuit.
@Patratel: Asa este,pierderea este de neinlocuit,insa de acolo de sus are grija de mine si in plus am norocul de a avea langa mine cateva persoane minunate ce ma ajuta sa zambesc!
Trimiteți un comentariu