Ganduri catre ingerul meu...

joi, 21 octombrie 2010

Ce sunt eu fără tine?Sunt un nimic.Da,asta sunt pentru că împreună cu tine a plecat şi pofta mea de viaţă,împreună cu tine a plecat şi o parte din mine.Acum sunt doar o umbră pe pământ,un om fără el însuşi.Sunt un om incapabil să se regăsească,sunt eu fără tine.Am rămas aici aşteptând zi de zi să revii.O obsesie bolnăvicioasă a pus stăpânire pe mine...Privesc zilnic pe fereastra camerei mele şi aştept să te văd intrând în curte ca altă dată,să îţi sar în braţe,să-ţi vorbesc în timp ce mă joc cu părul tău,să fim cu toţii ca până acum 12 luni....Eu te aştept,dar tu nu ai să mai vii niciodată.Ştiu asta,mi-o spune raţiunea.Inima mea spune însă altceva.Ea spune cu glas tare şi răspicat că tu nu ai plecat niciodată de lângă mine şi că nu ai să o faci vreodată.Dar dacă eşti aici,de ce mă priveşti doar din poze?De ce îmi zâmbeşti din ele şi nu îmi spui nimic?Sufăr,sunt tristă,de ce nu mă mai faci să râd?Am nevoie de tine la fel de mult cum am nevoie de aer,de ce nu vii?De ce?De ce îmi apari numai în vise?Apari şi apoi dispari,asemenea soarelui ce răsare pe bolta cerească şi apoi se ascunde printre norii negrii de furtună...De ce?De ce nu mai poate fi nimic ca altă dată?Ai plecat atât de repede fără să mai poţi privi înapoi,ai plecat deşi ai vrut să rămâi aici.Ştiu asta.Probabil acum mă priveşti,vezi cum râuri de lacrimi îmi inundă faţa,dar totuşi nu vii să-mi ştergi lacrimile şi să mă îmbrăţişezi călduros şi asta mă face să sufăr şi mai tare...
Astăzi,în buchetul vieţii mele,s-au adunat 12 luni fără tine.Acesta a fost cel mai trist an din viaţă mea de până acum.Cum să fiu fericită în totalitate dacă tu nu eşti aici?!Cum aş putea?!Mi-aş dori să coborî din cer,pe un norişor pufos şi să vii la noi.Avem atâta nevoie de o îmbrăţişare şi de cuvintele tale magice ce ne făceau să ne simţim bine.Tuturor ne lipseşti!Te iubesc şi mi-e foarte dor de tine!!!

3 gânduri:

DeeaStar spunea...

E foarte trist cand pierzi pe cineva drag, iar durerea se resimte mai mult in zilele in care ai sau aveai ceva de sarbatorit :(. De cand iti citesc blogul, nu am indraznit niciodata sa te intreb despre cine e vorba in posturile tale, dar mesajul e de fiecare data foarte profund si emotionant. Sper sa gasesti puterea necesara de a merge mai departe. Ai grija de tine !

andreea.preda spunea...

Timpul va face ca durerea sa nu mai fie asa profunda! Gandeste-te ca in nici un caz aceste rauri de lacrimi nu-i iar placea sa le vada la tine. Oricine a fost a tinut la tine la fel de mult ca si tine si nu vrea sa te vada ca suferi. Tristetea pune stapanire pe tine in momentele in care te astepti cel mai putin, dar trebuie sa fii tare! TREBUIE!

SunShine spunea...

@DeeaStar: In fiecare zi ii simt lipasa,dar in zilele in care inainte sarbatoaream impreuna,lipsa i se simte si mai tare.Mi-e greu sa ma obisnuiesc cu ideea ca nu mai vine si ca nimic nu va mai fi ca inainte.Pentru mine el va ramane vesnic viu in memoria si in sufletul meu.El era pt mine un foarte bun prieten,o sursa de fericire,dar si un tata minunat.Gandindu-ma la el si la tot ceea ce m-a invatat,imi dau toata silinta sa nu-l dezamagesc,sa merg mai departe si sa continui ceea ce a lasat el neterminat.


@andreea.preda : Desi a trecut un an,ranile din sufletul meu nu s-au cicatrizat deloc.Cu cat timpul se scurge,cu atat tristetea din interiorul meu creste.Stiu ca niciodata nu i-a placut sa ma vada trista,de aceea ma facea mereu sa zambesc,imi transforma lacrimile in zambete.Trebuie sa fiu tare,stiu.Trebuie!