Gânduri nocturne...

    Deşi e târziu,Moş Ene încă nu şi-a făcut apariţia pe la genele mele cu praful său magic.De ore întregi încerc să adorm,dar nu reuşesc.În liniştea nopţii,îmi las gândurile să zburde în orice direcţie vor ele,indiferent de faptul că au tendinţa de a trece graniţa realului.Mă gândesc la o multitudine de lucruri.Toate îmi vin în minte ca un amalgam.Mă gândesc la trecut şi aşa cum am mai spus de multe ori,mi-aş dori din tot sufletul să-l pot schimba,dar ştiu că e absurd să sper că se va întâmpla.Oftez adânc,dar mă resemnez.Prezentul îmi este marcat de trecut pentru că acele vremuri erau extrem de frumoase.Acele vremuri îmi stârnesc emoţii de nestăpânit.Gândindu-mă la cât de frumos era atunci,un zâmbet timid îmi apare pe chip.Un zâmbet dual ce semnifică simultan două stări opuse: fericire şi tristeţe.Sunt fericită pentru că până acum câteva luni am avut o viaţă minunată,toţi cei pe care îi iubeam erau alături de mine.Nu îmi lipsea nimic,aveam cea mai de preţ comoară:fericirea.În opoziţie cu prima stare,este prezentă tristeţea,pentru că nu mai pot trăi acele clipe minunate pline de fericire...Amintirile sunt singurele ce îmi alină durerea.

     Dorul este imens şi doare atât de tare...