In asteptarea rasaritului...

Ploua fara incetare in sufletul meu...Ploua cu lacrimi multe si reci...cu timpul,observ ca ploaia e mai redusa in intesitate si stiu ca acest lucru se datoreaza faptului ca izvorul sufletului meu a secat...Sper ca dupa aceste ploi ,pe bolta sufletui meu sa rasara soarele si sa-mi lumineze calea...sa-mi arate drumul corect,drumul spre fericire,drumul spre viata..mai bine zis drumul spre adevarata viata,caci ceea ce am trait in ultimul timp nu prea poate fi numit cu adevarat viata de om...Am trait asemenea unui robot...Parca eram programata sa respir,sa mananc ,sa desfasor anumite activitati cotidiene...In ultimul timp doar m-am prefacut ca traiesc ,caci eu eram in mare proportie lipsita de viata... Jucam rolul unui om,cand eu eram defapt doar o umbra...Acum imi pun mare speranta in rasaritul soarelui..Sper ca razele lui ma vor lumina si voi iesi din acest labirint al tristetii,sper sa regasesc drumul spre fericire,sper sa-mi regasesc sufletul,sper sa-mi regasesc viata...